Astrologie

#animal de companie #horoscop #zodii #stil zodie #animal de companie zodie

Animalul de companie potrivit in functie de zodie

Cum specialistii recomanda alegerea animalului de companie in deplina concordanta cu personalitatea, iar astrele iti influenteaza in mare parte felul de a fi si preferintele personale, iti poti alege un camarad necuvantator perfect adaptat nevoilor tale, in functie de zodie. Categoria semnului astral din care faci parte, apa, focul, aerul sau pamantul, te ajuta sa te decizi in acest sens.

Berbec

Semn de foc, energic si sociabil, berbecul se va simti bine in compania unui caine asemanator temperamentului sau. Rasele de talie medie, curate si zburdalnice, sunt cu siguranta alegerea cea mai inspirata pentru nativii acestei zodii. Atentie insa, un caine cu personalitate apatica (basset) va fi total incompatibil cu un berbec autentic.

Taur

Semn de pamant, care iubeste stabilitatea si loialitatea, taurul are nevoie de un caine usor de intretinut, linistit si foarte atasat de stapan. Reprezentantii acestei zodii vor aprecia un camarad calm, care sa astepte cuminte sosirea acasa a membrilor familiei si sa nu incalce nicio regula impusa de autoritarul taur.

Gemeni

Gemenii adora spontaneitatea si spiritul agil, de aceea vor prefera intotdeauna animale capabile sa ii surprinda in permanenta. Pe langa cainii cu temperament excentric, deosebit de inteligenti, gemenii vor ingriji cu placere un papagal de talie mare, specie exotica, care sa poata fi invatat sa comunice cu cei din jur.

Rac

Semn de apa, extrem de emotiv si capabil de atasamente profunde, racul va iubi orice animalut, indiferent de specia in care se incadreaza. Intrucat sunt mai comozi din fire si iubesc vietuitoarele dragalase, racii vor fi fericiti in calitate de stapani ai unui hamster, porcusor de guineea sau chinchilla.

Leu

Ce poate sa fie mai potrivit pentru un leu decat o felina care sa ii semene in alura si comportament? Pisicile de rasa nobila, cat mai aratoase si trufase, vor face o pereche buna cu orice leu mandru si dornic de admiratia celorlalti.

Fecioara

Pretentioasele fecioare vor prefera un caine de curte, de talie mare, care sa se dovedeasca totodata util in gospodarie. Rasele docile si usor de dresat sunt ideale, in niciun caz cele rebele, care sa iasa frecvent din indemnul stapanului. Acesti nativi vor fi deosebiti de responsabili in ingrijirea animalului de companie, stabilind relatii stranse cu astfel de parteneri de viata loiali.

Balanta

Balantele, semne de aer precum gemenii, vor aprecia tot energia si inteligenta animalului de companie. De aceea, o pereche de papagali din specia perusilor sau un catel vioi si pus pe sotii sunt optiuni perfecte. Pisicutele active indeplinesc si ele dorintele stapanilor din zodia balantei.

Scorpion

Scorpionii, firi excentrice, vor prefera un animal de companie mai putin raspandit prin casele vecinilor, prietenilor si cunostintelor. Vietuitoarele exotice, pe care nimeni nu se incumeta de regula sa le ingrijeasca, li se potrivesc manusa. Este vorba despre tarantule , serpi, soparle si alte variante extravagante de acest gen.

Sagetator

Sagetatorii nu apreciaza prea tare responsabilitatile, asadar nu se vor simti excelent in ipostaza de a petrece mult timp plimband un animal si hranindu-l din 3 in 3 ore. Prin urmare, un grad mai mare de independenta i l-ar putea oferi papagalii de talie mica, hamsterii si alte rozatoare sau pestii.

Capricorn

Capricornii vor dori sa aiba alaturi un animal nobil, elegant, dornic sa isi asculte intocmai stapanul si sa ii faca pe plac la orice pas. Un caine de rasa cu aceste caracteristici este cainele lup, perfect capabil sa castige iubirea si respectul unui capricorn cu asteptari marete de la cei din jur.

Varsator

Varsatorii, pasionati de mister si lucruri rare, vor fi bucurosi sa detina animale din specii mai putin obisnuite. Acesti nativi adora sa descifreze comportamente, de aceea iguanele , pestii exotici de acvariu, veveritele mongoleze sau pisicile din rase foarte dificil de procurat sunt variantele dezirabile in cazul lor.

Pesti

Nativii din zodia pestilor nu sunt posesori entuziasti de animalute, deoarece sunt prea comozi pentru a se dedica ingrijirii unui suflet cu nevoi. Cel mai accesibil acestor nativi este sa creasca pestisori usor de intretinut, broaste testoase de apa si aproape tot ce sta cuminte intr-un acvariu si cere mancare o data pe zi.
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din astrologie-zodii

Cauta-ti perechea


Citeste pe ele.ro