Astrologie

#dragoste #astrologie #horoscop #zodii #zodie #casatorie

Cat de mult isi doreste sa se casatoreasca, in functie de zodie

Casatoria nu mai este de multa vreme privita ca o obligatie sociala, ci mai degraba ca o optiune personala, la care tinerii sa reflecteze indelung. Chiar si asa, unele zodii par ca le obsedeaza mai mult ideea de a pasi spre altar decat altele. Pe ce parte a baricadei te afli, poti observa direct din horoscop!


Berbec

Nativii in Berbec pot trai foarte fericiti si fara sa organizeze o nunta, care sa oficializeze relatia lor intima. Oamenii veniti pe lume sub acest semn zodiacal sunt firi independente, care nu vad in casatorie un ideal, ci mai degraba o conventie. Berbecii prefera sa stie ca sunt iubiti si apreciati fara constrangeri, precum asumarea de angajamente in fata ofiterului starii civile.


Taur

Taurii tanjesc dupa stabilitate, de aceea au tendinta sa isi doreasca foarte repede o casatorie, dupa ce au intalnit pe cineva de care se indragostesc. Chiar si asa, acesti nativi sunt suficient de rationali, incat sa astepte o vreme inainte sa faca marele pas. La primele dovezi de compatibilitate, Taurii incep sa viseze la petrecerea nuptiala cu ochii deschisi.


Gemeni

Gemenii sunt firi ludice, care prefera sa copilareasca pana la varste mature, inainte de marele pas al casatoriei. Chiar si asa, gandirea puerila a Gemenilor poate sa fie in acelasi timp de vina pentru tendinta nativilor de a spune cu usurinta "da", atunci cand isi pierd capul si se indragostesc ca in filme.


Rac

Pentru nativii in Rac, casatoria este cu adevarat o obsesie. Inca din copilarie, Racii viseaza sa aiba la brat un partener perfect, pentru toata viata, privind nunta ca pe cea mai mare realizare. Iata de ce oamenii nascuti in aceasta zodie ajung deseori sa intre in panica, daca nu se casatoresc pana in momentul in care si-au imaginat ca o vor face.


Leu

Pentru Lei, casatoria este doar o forma de a se fali ca au intrat in randul lumii, insa pot trai cel putin la fel de bine si fara sa "bifeze" acest pas pana la 25 de ani. Pentru acesti nativi, a-si gasi dragostea adevarata si a trai intens viata in doi, este mult mai importanta decat "excursia" la starea civila.


Fecioara

Nativii in Fecioara pretuiesc atat de mult viata de familie, incat au tendinta sa amane foarte mult casatoria. Motivul este perfectionismul lor exagerat cu privire la partener, posibilitatile financiare si circumstantele profesionale, care trebuie sa se sincronizeze perfect, inainte de marele pas. Iata de ce foarte multe Fecioare raman necasatorite!


Balanta

Balantele sunt firi indecise, care urmaresc mai degraba sa traiasca relatii armonioase si lipsite de deceptii, decat sa poarte verigheta pe deget. Casatoria devine o obsesie pentru acesti nativi, doar atunci cand panica se instaleaza in sufletul lor si simt nevoia de stabilitatea oferita de un mariaj.


Scorpion

Pentru Scorpioni, casatoria este un eveniment care poate sau nu sa li se intample, ambele variante fiind la fel de bune pentru ei. Siguri pe ei insisi, acesti nativi stiu ca vor gasi persoana potrivita alaturi de care sa se aseze la casa lor si ca toate vin de la sine, la momentul potrivit.


Sagetator

Sagetatorii sunt cel mai putin atasati de ideea casatoriei si cred ca libertatea tineretii, de a te distra si cutreiera lumea intreaga, este un ideal mai stralucitor decat o nunta. Iata de ce Sagetatorii se casatoresc de multe ori dupa 35 ani, abia cand simt ca au bifat toate celelalte aventuri incitante ale vietii.


Capricorn

Capricornii se emotioneaza la gandul vietii de familie, dar nu sunt nicidecum indragostiti de ideea casatoriei. Obsesia majora a acestor nativi este cariera si castigul profesional, mariajul fiind intotdeauna pe plan secund. Chiar si asa, cand se indragostesc, Capricornii incep sa isi doreasca nespus verigheta de aur pe deget!


Varsator

Varsatorii prefera o forma neconventionala de a-si demonstra stabilitatea in dragoste, de aceea casatoria nu este tocmai obsesia vietii lor. Acesti nativi pot trai foarte bine o relatie care sa dureze 50 de ani, fara sa simta nevoia oficializarii ei. Acesta este unul dintre modurile in care Varsatorii reusesc sa fie altfel decat ceilalti.


Pesti

Pestii pozeaza in indivizi insensibili in fata ideii de a avea o familie dupa organizarea unei nunti ca in basme, insa in sufletul lor suspina dupa rochii albe, costume elegante si porumbei lansati in zbor dupa slujba religioasa. Chiar daca nu isi arata obsesia pentru casatorie, Pestii ajung sa o experimenteze deseori.

 

  •   2013-04-22
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Adelina Dobrin

Vezi toate articolele

Articole din astrologie-zodii

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion: Diabetul si terapia cu insulina la feline

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion, medic veterinar

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii