Astrologie

#astrologie #desert #zodii #predictii #stilul zodiei

Ce desert te reprezinta cel mai bine, in functie de zodie

Foarte multe lucruri poate spune despre tine semnul zodiacal care iti guverneaza destinul, inclusiv ce desert te reprezinta cel mai bine. Comparatia cu o prajitura poate fi o metafora excelenta pentru oglindirea trasaturilor tale personale, de aceea te invitam sa iti afli echivalentul in lumea dulciurilor, in functie de zodia ta!


Berbec

Nativii in Berbec sunt mereu energici, efervescenti, osciland intre cele doua extreme: cand iti dau senzatia ca intruchipeaza insasi bunatatea extrema, cand te surprind cu o atitudine care iti da fiori reci. Spiritul lor activ si aprins ii face pe Berbeci sa fie reprezentati de prajitura rapida cu iaurt si fructe de padure.


Taur

Taurii sunt firi conservatoare, care nu isi asuma prea mari riscuri si au o liniaritate in comportament si atitudine. Prin urmare, ii reprezinta un desert usor digerabil, cu un gust dulce placut si fara alte arome intense - prajitura cu vanilie!


Gemeni


Gemenii sunt sociabili, placuti de toata lumea, excelenti comunicatori si mereu capabili sa mobilizeze grupuri mari de oameni pentru o singura cauza. Prajitura cu banane si ciocolata este universal adorata, dulce si cremoasa, la fel ca personalitatea acestor nativi fermecatori.


Rac

Prajitura Raffaello este cea mai reprezentativa pentru natura sensibila a Racilor. Acesti nativi delicati, romantici si timizi sunt discreti si nu deranjeaza pe nimeni niciodata, asa cum prajitura pufoasa cu fulgi de cocos este usor digerabila si iubita de toti.


Leu

Firea sofisticata si mereu impresionanta a Leilor iese mereu in evidenta, iar cei care se bucura de atentia acestor nativi, se pot simti cu adevarat speciali. Din acest motiv, doar o prajitura rafinata, preparata dupa o reteta complexa, poate fi definitorie pentru Lei: Mille feuille cu note fructate, care are in compozitie un mix intrigant de ingrediente: capsuni, busuioc proaspat, lamaie, ciocolata alba si lichior de vanilie.


Fecioara

Traditionaliste, pretentioase si organizate, Fecioarele sunt un mix interesant de dulce-acrisor, la fel ca prajitura care le reprezinta cel mai bine: prajitura de mere caramelizate cu crema de Cointreau, in care aromele untului, zaharului brun, merelor racoritoare si coniacul fin realizeaza un echilibru de arome si senzatii tipic acestor nativi.


Balanta

Balantele sunt pasionale, jucause, nehotarate, aparent delicate dar foarte puternice in realitate. Desertul Baked Alaska le reprezinta cel mai bine personalitatea complexa, irezistibila pentru cei din jur, avand in compozitie smantana dulce, ciocolata alba, vanilie, coniac si inghetata.


Scorpion

Pofticiosi si misteriosi, profunzi si senzuali, Scorpionii par firi simple la prima vedere, insa surprind intotdeauna cu profunzimea si "perversitatea" lor. Prin urmare, acesti nativi se pot asocia cu desertul Tiramisu Pancakes, o variatiune interesanta si mai complexa a prajiturii traditionale italienesti.


Sagetator

Sagetatorii sunt persoane relaxate, optimiste, compatibile cu majoritatea oamenilor din jur si foarte intelegatoare. Asadar, li se potriveste o prajitura usoara si cunoscuta de toti, usor digerabila si perfecta in orice moment al zilei: prajitura Diplomat!


Capricorn

Capricornii sunt firi determinate, complexe, ambitioase si conservatoare, care nu trec niciodata neobservati la locul de munca sau in societate. Toata lumea le admira personalitatea profunda, iar odata ce ii cunosti, te indragostesti de "substanta" fiintei lor. Amandinele sunt prajiturile care exprima cel mai bine identitatea Capricornilor.


Varsator

Varsatorii sunt vizionari cu mintea activa, filantropi din nastere si mereu energici si determinati sa salveze lumea, sa decopere lucruri noi si sa inventeze lucruri la care altcineva nu s-a mai gandit inainte. Asadar, prajitura cu mousse de caramel si ness poate fi o corespondenta perfecta a lor in lumea dulciurilor.


Pesti

Pestii sunt firi sensibile, tolerante si spirituale. Nu sunt persoane complicate, ci mai degraba avide de stabilitatea si afectiunea pe care o familie unita le pot oferi. O prajitura care sa le "semene" perfect este profiterolul cu lamaie!

Sursa foto: torontosun.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din astrologie-zodii

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea


Citeste pe ele.ro

Sfatul expertului