Astrologie

#karma #viata #casatorie #astrolog #astrolog amphora #cariera

Cum imi influenteaza karma viata profesionala?

Luluta,  6 octombrie 1956 Roman, jud. Neamt (ora undeva intre 3-5 dim): Ce lectii karmice am de depasit in aceasta viata?

Astrolog Amphora: Marte retrograd in Pesti, casa sanatatii, aduce un deficit de energie fizica, te face sa actionezi in mai multe directii deodata, de regula pe plan profesional, dar poate sa marcheze o sanatate mai fragila. In vietile anterioare ai beneficiat de multa energie, dar ai folosit-o distructiv si ai facut mult rau in jurul tau. Este posibil sa fi cauzat leziuni fizice altor persoane. In prezent ai tendinta de a repeta aceeasi greseala, numai ca acum nu mai dispui de forta pe care o aveai in trecut.

Tendinta prezenta este de a-i ajuta instinctiv sau printr-o meserie legata de medicina pe cei carora le-ai facut rau in alte vieti . In plan sentimental ai o mare capacitate de a iubi si de a te darui, insa, uneori, poti deveni excesiv de posesiva. Problemele sentimentale, ca si o posibila alegere a unui sot incompatibil te pot face sa suferi foarte mult, insa rezolvarea sta in a nu mai acorda importanta marita obstacolelor si diferentelor care apar in cuplu. Este posibil sa ramai vaduva, sa ai doua casatorii, ori in a doua jumatate a vietii sa dezvolti un soi de teama subconstienta fata de casatorie si sa nu mai doresti legalizarea unei a doua relatii de lunga durata.

FrF, nascuta 7 noiembrie 1990, ora 7 am, Brasov: In ce fel imi influenteaza karma deciziile si actiunile pe care le iau in viata?

Astrolog Amphora: Draga FrF, tu esti suma trecutului tau, din orice punct de vedere vrei sa consideri aceasta. Asa ca orice faci este o consecinta si o decizie luata avand in vedere actiunile tale trecute si ceea ce ai invatat din ele, ca si o consecinta a ceea ce au facut toate rudele tale de sange in linie dreapta, cel putin din ultimele generatii, actiunile si modul lor de aplicare fiind inscrise in codul tau genetic.

Din punct de vedere spiritual si din cel al filosofiilor orientale, acest lucru inseamna karma, adica experientele acumulate din alte vieti, a caror rezultanta esti tu, cu un set de calitati si de abilitati presetate, ca sa zic asa, pe care le accesezi, exact ca pe programele de pe un calculator, in functie de contextul exterior dat si de necesitatile de moment.

Daca aceste mosteniri, genetice si spirituale sunt mai mult armonioase, daca ai crescut intr-un mediu echilibrat de unde ai preluat/copiat in primii ani de viata tipare comportamentale orientate catre succes si mentalul ti-a fost inoculat pozitiv (prin fraze repetate foarte des de parinti, care sunt preluate de subconstient si care devin programe ulterioare de viata si patternuri de actiune), vei depasi contextele limitate ale vietii si situatiile dificile de prima data.

Daca dimpotriva, mostenesti tipare conflictuale si nici nu ai avut parte de un mediu armonios in copilarie, atunci va trebui sa faci un efort pentru a reusi, iar anumite situatii tensionate se vor repeta in viata pana cand vei invata sa le manevrezi si le vei depasi cu bine. Iti multumesc pentru intrebarea pusa, si astept sa revii cu ceva mai concret referitor la karma ta personala.

GEORYY , Ploiesti, 26 decembrie 1983, 22:45: Cum imi influenteaza karma viata profesionala?

Astrolog Amphora: In viata anterioara ai avut un trai foarte independent, fara a tine seama de parerea celor din jur. Dorinta ta de libertate isi are originea in viata anterioara. Ai reusit sa iti dezvolti o manifestare sigura, o judecata corecta asupra lucrurilor in decursul mai multor incarnari, dar ai inca o oarecare dificultate de comunicare, fiindu-ti mai greu sa-ti schimbi parerea sau sa accepti opiniile celorlalti.

Ai trait numai dupa ideile proprii, neacceptand sa dai socoteala nimanui. In aceasta existenta, iti este greu sa te acomodezi, straduindu-te sa ai relatii cat mai independente cu ceilalti, in special in cariera. Rolul de subaltern te incomodeaza cel mai mult si vei cauta sa reusesti in viata pe plan profesional, punand un accent mai mare pe cariera decat pe viata de familie, pentru ca scopul tau este reusita profesionala, sensul vietii fiind indreptat catre casa carierei.

Dar profesional ai parte de instabilitate ori de o profesie care necesita deplasari, comunicare scrisa sau/si verbala, transporturi sau abilitatea de a manui bani. Ai tendinta de a te razgandi inainte de a apuca sa actionezi asa cum ai planuit initial si asta te poate face sa nu mai poti actiona cu precizie ulterior, pentru ca apar situatii noi si uneori confuze care te deruteaza. De aceea, este bine sa incerci pe cat posibil sa pui in aplicare planurile tale asa cum le-ai gandit initial, sa fii mai stabila in alegerea carierei si in indeplinirea atributiilor, acolo unde acest lucru depinde numai de tine.

 


 

 


 

  •   2010-05-28
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Astrolog Amphora

Vezi toate articolele

Articole din astrologie-zodii

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion: Diabetul si terapia cu insulina la feline

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion, medic veterinar

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii