Zodia ta si dragostea

#astrologie #horoscop #zodii #predictii #sagetator #compatibilitati sagetator

Compatibilitatea Sagetatorului in dragoste cu celelalte zodii

La multi ani, Sagetatorilor! Ne aflam in perioada anului dedicata zodiei voastre, a nativilor liberi, inteligenti, sarmanti si prietenosi. Daca te-ai nascut si tu sub semnul astral al arcasului, iata cum arata compatibilitatea ta cu celelalte zodii, in dragoste. In amor, sunt parti bune si parti mai putin imbucuratoare, de aceea astrologia iti dezvaluie ambele extreme.

Sagetator si Berbec

Cea mai frumoasa parte a relatiei Sagetatorului cu Berbecul este ca distractia va implineste pe amandoi cu adevarat. Viata voastra in doi este un cumul de experiente noi si incitante, niciodata plictisitoare si statica. Partea mai putin buna in cuplul vostru este ca amandoi sunteti extrem de incapatanati, iar cand va contraziceti, lucrurile tind sa o ia intr-o directie violenta destul de repede.

Sagetator si Taur

Te poti intelege bine cu un Taur pe plan amoros, daca ai nevoie de cineva care sa te invete cum sa te relaxezi si sa ai mai multa grija de tine, fara sa te mai framanti din nimicuri. Din pacate, in timp, poti ajunge sa te simti sufocat/a, enervat/a si plafonat/a din pricina modului de viata "in pasi marunti" pe care il prefera un nativ Taur.

Sagetator si Gemeni

Vestea buna intr-o relatie cu un nativ Gemeni este ca va simtiti, inca din prima clipa, foarte atrasi unul de celalalt. Sunteti energici si impartasiti dragostea fata ideile marete. Dezavantajul relatiei voastre ar fi acela ca Gemenii sunt schimbatori si imprevizibili, pe cand tu apreciezi ceva mai multa stabilitate la un partener de cursa lunga.

Sagetator si Rac

Poti fi un adevarat erou pentru un nativ Rac, intrucat il ajuti sa iasa din propria cochilie si sa se deschida, pe cand Racul te mai tempereaza. Amandoi puteti sa va completati si sa va folositi de diferentele dintre voi, astfel incat sa evoluati impreuna. Partea mai putin buna este ca Racul, cu sensibilitatea lui exagerata, te cenzureaza si nu te lasa sa spui lucrurilor pe nume, asa cum iti place.

Sagetator si Leu

Intr-o asemenea relatie, se aud imediat clopote de nunta. Leul poate fi partenerul perfect pentru tine, intrucat impartasiti viziunea optimista despre viata, privind mereu lucrurile din aceeasi perspectiva. Singura problema dintre voi ar fi ca amandoi credeti ca aveti tot timpul dreptate. De aici, sigur ca se pot naste si divergente.

Sagetator si Fecioara

Cea mai buna parte a relatiei voastre este ca Fecioara te poate ajuta sa iti transformi ideile mari in realitate, iar tu o poti ajuta sa iasa din zona de confort si sa fie mai indrazneata. Pe de alta parte, tie iti place aventura si riscul, pe cand Fecioara este mereu precauta, ingrijorata si timorata (aceasta atitudine te poate scoate din minti).

Sagetator si Balanta

Relatia cu o Balanta poate fi o experienta minunata pentru tine, deoarece acest nativ stie sa te sprijine, sa te incurajeze si sa te inteleaga. Partea mai putin buna este ca Balanta nu stie sa ia decizii decat dupa zile intregi de freamat interior, iar acest fel de a fi contravine naturii tale orientata spre actiune.

Sagetator si Scorpion

Cu un Scorpion, vei simti o legatura intensa si te vei conecta mai bine cu latura ta emotionala, un lucru extrem de bun pentru tine. In schimb, vei observa ca doar temperandu-ti firea activa si grabita, acordand mai mult timp clipelor intime in doi, lucrurile vor functiona. In caz contrar, veti avea doar o relatie de suprafata.

Sagetator si Sagetator

In relatia cu un alt Sagetator, te vei bucura de o viata activa, distractiva si plina de experiente exact pe placul tau. Veti avea o comunicare excelenta si va veti incuraja reciproc. Partea negativa a relatiei voastre este ca va lipseste simtul responsabilitatii, iar odata ce va loviti de problemele cotidiene, ati putea observa cum se aduna norii pe cerul relatiei voastre.

Sagetator si Capricorn

Amandoi aveti personalitati proactive, ceea ce inseamna ca puteti realiza multe lucruri impreuna. Capricornul iti va transforma planurile in proiecte concrete. In schimb, amandoi aveti tendinta de a detine controlul asupra lucrurilor, ceea ce poate da nastere unei lupte continue pentru titlul de "cel care detine puterea".

Sagetator si Varsator

Varsatorul poate fi un partener foarte potrivit pentru tine. Impartasiti dorinta de a face lumea un loc mai bun si va place sa stabiliti conexiuni sociale, deci functionati perfect ca si cuplu in raport cu cei din jur. Partea mai putin buna a relatiei voastre este ca fiecare isi valideaza doar propriul punct de vedere, asadar puteti ajunge sa va judecati reciproc prea des.

Sagetator si Pesti

Tu si nativul Pesti sunteti amandoi idealisti si puteti petrece ore in sir vorbind despre ambitiile si aspiratiile personale, dar mai ales despre sensul vietii pe Pamant si alte subiecte filosofice controversate. Singura problema care ar putea interveni intre voi este ca poti ajunge sa te simti coplesit de apropierea emotionala sufocanta a nativului Pesti.

Sursa foto: wallpaperswala.com

[[Autor:AdelinaDobrin]]

  •   2013-12-16
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Adelina Dobrin

Vezi toate articolele

Articole din zodia-ta-si-dragostea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, sociolog Elena Carstea: Reguli de calatorie cu animalul de companie

Expertul Acasa.ro, Elena Carstea, sociolog

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii