Zodia ta si dragostea

#cuplu astrologie #relatii #femeia scorpion #astrologie #dragoste

Maria Sarbu, astrolog: De ce femeia Scorpion nu are noroc in dragoste

Maria Sarbu, astrolog: De ce femeia Scorpion nu are noroc in dragoste

Femeia Scorpion, una dintre cele mai pasionale femei ale horoscopului, se loveste adesea de probleme in cuplu: fie isi alege parteneri neprotriviti, fie ii plac relatiile imposibile, fie isi cauta povesti prea intense, fie ramane in relatii nefericite, fie isi spune singura ca nu are noroc in dragoste.

Cand observam pe strada trecand o femeie Scorpion o remarcam cu siguranta, fie prin magnetismul ei, fie prin stapanirea de sine, fie prin erotism, fie prin inflexibilitatea din privirea ei, fie prin energia pe care o emana, adesea incarcata, electrica chiar. Ce nu remarcam sunt esecurile pe care le ingroapa in ea sau nefericirea ei.

Un paradox al vietii, o femeie atat de senzuala si de magnetica, dar adesea nefericita si de cele mai multe ori evident pentru cei din jurul ei, femeia Scorpion sufera poate cele mai puternice drame in dragoste sau traieste cele mai pasionale episoade de iubire.

Femeia Scorpion este una dintre cele mai voluptoase femei, una dintre cele mai erotice si totodata una dintre cele mai nefavorizate de zeul iubirii.

Pentru ca povestile ei de dragoste sa se implineasca, ea are nevoie de multa pozitivitate. Tocmai acest minus ii atrage adesea drame de amor si nopti de lacrimi.

In goana ei dupa iubire si sentimente intense de impartasit alaturi de persoana iubita, ea traverseaza uneori prea usor anumite etape care in timp isi spun cuvantul si duc la destramarea relatiei. Ea stie sa tolereze si uneori poate suferi prea mult din toleranta, timp in care vibratia ei scade de la iubire la tristete, la suferinta sau vinovatie. Se aprinde in tumultul asteptarilor si isi doreste sa faca din orice poveste o iubire durabila. Ceea ce nu ii si reuseste intotdeauna. Si nu in ultimul rand, adesea ea nu stie sa isi aleaga povestea in care sa investeasca energie, zambete si iubire. Fie ii ofera partenerului prea mult credit, fie este prea neincrezatoare, fie ii este teama sa nu deranjeze si prefera sa se joace, tocmai pentru a avea loc, portita aceea pe care sa poata iesi oricand ca si cand nimic nu e adevarat, fie constata ca nu este facuta sa aiba o relatie fericita si isi asuma aceasta nefericire.

Este drept, uneori, dupa prea multe rani, ea nu mai poate face parte dintr-o relatie. Ea are nevoie sa se reinventeze si sa lase bagajul emotional strans anterior, acolo unde ii este locul, in trecut. Se poate minti singura cu usurinta ca si-a vindecat ranile, in timp ce isi alege aceleasi tipare de poveste, in care stie ca a mai esuat si alte dati. De fapt, acesta este secretul care o va duce pe drumul succesului in relatie: sa fie altfel decat a fost, sa aleaga altceva decat obisnuia si sa se transforme o data cu povestea in care este implicata. Altfel ea poate traversa ani intregi prin povesti in care constata ca nu isi are rostul frumusetea, feminitatea sau intensitatea iubirii ei si ca totul este inutil, ca iubirea nu exista, sau tot felul de alte programe negative.

Succesul ei va veni dupa ce va realiza ca poate fi femeie: sensibila, vulnerabila, dedicata, ca isi poate invinge competitia interioara si exterioara si ca pasiunea ei are nevoie sa fie curata, plina de incredere, pozitivitate, confirmari si devotament.

Sursa foto: pixabay.com

Daca doresti o astrograma sau sa te programezi la o sedinta la cabinetul astrologic, lasa-ne datele si vei fi contactat in cel mai scurt timp!

 

  •  
  •