Zodia ta si dragostea

#horoscopul dragostei #astrologie #horoscop #compatibilitate zodii #dragoste zodii

Zodia lui iti spune cat de mult veti fi impreuna

Crud, dar adevarat: nu toti barbatii isi doresc sa fie impreuna cu o singura femeie la nesfarsit. Teama de angajament a devenit un adevarat flagel in randul reprezentantilor sexului tare, ceea ce iti justifica teama ca vei intalni un partener de ocazie, si nu unul care sa vrea sa imbatraneasca langa tine. Vezi care este predispozitia astrala a barbatului pe care il iubesti fata de relatiile de lunga durata!

Berbec

Ai mare grija la tendinta Berbecului de a te induce in eroare! La inceput, entuziasmul pe care il resimte il va face sa spuna lucruri mari, marturisind ca esti unica si se vede cu tine la altar. Acesti nativi se aprind foarte repede, ca apoi sa se raceasca cu aceeasi rapiditate. Berbecii tind sa renunte la o relatie imediat ce apare primul obstacol, de aceea relatiile lor amoroase sunt mai degraba scurte.

Taur

Ai tras lozul castigator cu un Taur, daca te intereseaza o relatie de lunga durata. Acest nativ va ramane alaturi de tine, daca s-a indragostit cu adevarat. Nu-i plac aventurile si nici sa piarda timpul in van, deci aveti toate sansele sa ramaneti impreuna mult si bine, daca sunteti compatibili.

Gemeni

Sa tii un barbat Gemeni alaturi de tine o viata intreaga nu este sarcina usoara. Ii place noul si cauta mereu alte orizonturi sa testeze senzatii tari. Afla-i punctele sensibile, ofera-i ce are nevoie si nu il lasa la petreceri nesupravegheat, altfel relatia voastra va avea de suferit: fie va sta alaturi de tine infidel, fie va pleca imediat ce gaseste o partenera pe placul lui.

CITESTE SI 

Zodii cu care nu te vei potrivi niciodata

Rac

Cu un nativ Rac, si sa nu vrei neaparat, si tot vei avea o relatie de lunga durata. Acesti nativi sensibili si dedicati ajung sa se ataseze foarte mult de partenerele lor si sa nu isi mai poata proiecta viata decat alaturi de ele. Cata vreme vei dori sa il ai alaturi, Racul isi va dori sa fiti impreuna pana la adanci batraneti.

Leu

Un vanator innascut, Leul se asaza greu la "casa lui". Cu un astfel de nativ, sansele sa ai o relatie scurta sunt mai mari, decat cele ale unei relatii de cursa lunga. Ii place sa cucereasca si sa primeasca atentie de la sexul frumos, cautand intruna variante si mai bune pentru el. Dar daca ajunge la concluzia ca esti perechea lui, poti dormi linistita: veti ajunge la pensie impreuna!

Fecioara

In esenta, barbatii in zodia Fecioarei prefera relatiile de lunga durata. Important este sa il intalnesti intr-un moment al vietii in care stie ce vrea si simte ca s-a realizat pe plan profesional. In acest punct, se poate simti pregatit de o relatie indelungata. Daca esti o femeie pe care o apreciaza, cel mai probabil veti fi multa vreme impreuna.

Balanta

Barbatul Balanta nu are o reputatie de partener statornic si dedicat. Nu il deranjeaza sa isi refaca viata si de 20 de ori, daca simte nevoia. Asadar, singura ta sansa de a ramane impreuna cu un barbat Balanta pe termen lung este sa ii oferi tot ce are nevoie: multa socializare, diversitate in pat si complimente in fiecare zi, care sa il vindece de complexele de inferioritate de care sufera.

Scorpion

Desi pare greu de multumit, barbatul Scorpion este adeptul relatiilor de lunga durata. Cand l-ai facut sa se indragosteasca intr-adevar de tine, va dori sa iti fie alaturi pe termen nelimitat. Ai grija, insa, sa il tii departe de tentatii: libidoul sau exacerbat il face ca cada usor in plasa curtezanelor cu care ia contact.

Sagetator

Jucaus si aventurier, Sagetatorul nu este tocmai familistul convins la care visezi. Se va decide cu greu sa isi asume angajamente pe termen lung, iar daca vrei sa ramaneti impreuna mult timp, ai grija sa nu ii ingradesti libertatea, sa nu il critici si sa ii respecti apetitul aprins pentru distractie.

Capricorn

Ai toate sansele sa imbatranesti alaturi de Capricornul de care te-ai indragostit, insa ai grija sa nu faci presiuni asupra lui. Lasa-l sa faca un pas inainte din propria lui initiativa, pentru ca ii place sa ia lucrurile incet. In cele din urma, iti va marturisi ca este pregatit sa fie impreuna cu tine toata viata.

CITESTE SI 

Zodia lui iti spune cat e de bun la pat

Varsator

Varsatorul poate fi partenerul stabil la care visezi, daca esti tipul de femeie pe care il vrea alaturi. Pretentios si libertin, acest nativ are nevoie de motive serioase pentru a-ti ramane alaturi: cel mai important este sa fiti compatibili din punct de vedere intelectual.

Pesti


Barbatul Pesti viseaza din copilarie sa aiba propria lui familie, astfel ca relatiile de lunga durata sunt singurele lui optiuni pe plan personal. Poti sa traiesti in liniste, cu gandul ca nu te va parasi niciodata.

Sursa foto:deviantart.com

 

  •   2014-05-10
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Adelina Dobrin

Vezi toate articolele

Articole din zodia-ta-si-dragostea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii